apelant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. appelant)

1. adj. care apelează.
2. adj., s. m. f. (cel) care face un apel (4).

funcțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. fonction, lat. functio)

1. activitate prestată de cineva pentru a se achita de obligațiile impuse de serviciu; însărcinare, sarcină; slujbă.
2. rol sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt în propoziție.
3. (log.) operație care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.
4. activitate proprie unui organ, unei ființe animale sau vegetale.
5. totalitatea proprietăților chimice ale unui compus, determinate de o anumită grupă de atomi din moleculă.
6. (mat.) mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile.
7. a fi în ~ de... = a depinde de...
8. (inform.) subprogram care calculează și întoarce subprogramului apelant o singură valoare.
9. (var.) funcție.

intimat, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. intimé)

1. persoană care, câștigând procesul în primă instanță, este chemată în fața curții de apel de către partea adversă; cel citat într-un proces în calitate de pârât.
2. (antonim) apelant.

intimare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (intima)

1. acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare, intimație.
2. declarație autoritară care implică o notificare oficială; somație.
3. chemare în judecată sau de citare în fața unei instanțe superioare (după ce apelantul a pierdut cauza în fața unei instanțe de fond).