Dictionar

aperitiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. apéritif, lat. aperitivus)

1. I. care deschide apetitul sau pofta de mâncare.
2. II. excitant al poftei de mâncare; mâncare, băutură sau evocare care trezește apetitul; gustare (sau băutură) înainte de masă.
 

anșoa

Parte de vorbire:  I. s.m. invar, II. s.n. (pl. -uri)  
Etimologie: (fr. anchois)

1. I. pește mic comestibil din familia clupeidelor, de formă alungită, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic; se conservă în ulei sau în saramură și se consumă în general ca aperitiv.
2. II. pastă preparată din carnea acestui pește, care se servește ca aperitiv.
 

antreu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. entrée)

1. vestibul (2).
2. fel de mâncare care se servește ca aperitiv.
 

bistrou

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bistro)

1. mic local în care se servesc aperitive, băuturi (răcoritoare).
 

bodegă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bodega)

1. local mic unde se consumă aperitive și băuturi (alcoolice).
 

flip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. flip)

1. băutură preparată dintr-un amestec de zahăr, ouă, vinuri aperitive sau licoroase, caldă sau rece.
 

hors-d’oeuvre

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hors-d’oeuvre)

1. parte neesențială, digresiune.
2. gustare, aperitiv.