Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)
1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.
2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.
5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.
6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f.
Origine: (fr. électromécanique)
1. I. referitor la electromecanică; referitor la un ansamblu mecanic în raport cu un sistem electric.
2. (despre dispozitive mecanice) comandat electric.
3. II. disciplină care studiază aplicațiile electricității la mecanică; aplicarea energiei electrice în mecanică.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. électroradiologue)
1. medic specialist în electroradiologie, disciplină medicală cuprinzând aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électroradiologie)
1. disciplină cuprinzând aplicaţiile electricităţii şi ale razelor în diagnosticarea şi tratarea bolilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électroscopie)
1. disciplină care studiază electroscoapele şi aplicaţiile lor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. électrotechnicien)
1. specialist în electrotehnică.
2. specialist în aplicațiile tehnice ale energiei electrice.