apodoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apodose, gr. apodosis)

1. propoziție principală regentă a unei subordonate condiționate, așezată după aceasta.

prozapodoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. prosapodose, gr. prosapodosis)

1. (retorică) figură de stil care constă în adăugarea la argumentație a unei probe scurte care s-o întărească; epanadiploză.
2. (var.) prosapodoză.

epanadiploză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. epanadiplosi, gr. epana- diplosis)

1. figură retorică constând în reluarea unui cuvânt sau grup de cuvinte de la începutul unei unități sintactice sau metrice la sfârșitul ei; epanastrofă; prozapodoză; rediție2.

protază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. protase, lat., gr. protasis)

1. prima parte a unei drame antice, expunerea subiectului.
2. prima parte a unei perioade condiționale, cuprinzând propozițiile secundare care îndreaptă atenția asupra consecințelor ce se anunță în apodoză.

prozapodoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. prosapodose, gr. prosapodosis)

1. (retorică) figură de stil care constă în adăugarea la argumentație a unei probe scurte care s-o întărească; epanadiploză.
2. (var.) prosapodoză.

secțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. section, lat. sectio)

1. faptul de a secționa; tăietură într-un corp, sistem tehnic etc.
2. curbă prin intersectarea unei suprafețe cu un plan.
3. suprafață din întretăierea dintre un plan și un sistem tehnic sau natural.
4. desen, forma și dimensiunile unei secțiuni printr-o construcție sau element de construcție, printr-o piesă, un corp etc.
5. (mat.) intersecție a două mulțimi.
6. (lingv.) locul de întâlnire al protezei cu apodoza într-o perioadă.