Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apophyse, gr. apophysis, excrescenţă)
1. proeminenţă a unui os.
2. umflătură la baza unei capsule.
3. ramură secundară a unei roci eruptive.
4. mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane şi baza ei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)
1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acromion)
1. apofiză a omoplatului, în formă de spatulă, care se articulează cu clavicula.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apophysite)
1. (med.) osteită limitată la o apofiză; inflamația unei apofize, parte proeminentă a unui os.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coracoïde)
1. os ~ = os pereche, component al centurii scapulare, la batracieni, la reptile şi păsări, în formă de cioc de corb; apofiză ~ă = proeminenţă pe marginea superioară a omoplatului la mamifere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épicondyle)
1. apofiză a extremităţii inferioare a humerusului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mastoïde)
1. apofiză ~ă (şi s. f.) = fiecare dintre cele două proeminenţe ale osului temporal situate îndărătul urechii.