Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apposition, lat. appositio)
1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.
2. orice construcţie sintactică de tip apoziţional.
3. (biol.) creştere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR apposition
3. EN apposition
4. DE Apposition; Dickenwachstum; Erstarkungswachstum; Appositionswachstum
6. HU appoziciós növekedés, sejtfal vastagodás egymásratevés által
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contraposition)
1. (log.) deducerea unei judecăţi noi prin înlocuirea termenilor cu contrariile lor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. juxtaposition)
1. acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; starea lucrurilor alăturate; juxtapunere.
2. (gramatică) modalitate de unire a două propoziții simple pentru a forma o propoziție compusă prin simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. appositif)
1. care serveşte ca apoziţie; apoziţional.
2. propoziţie ~ă = propoziţie cu rol de apoziţie, pe lângă (un element din) regentă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. appositionnel)
1. (gramatică) care se referă la apoziție (construcție gramaticală în care două elemente, de obicei propoziții nominale, sunt așezate unul lângă celălalt, astfel încât un element să-l identifice pe celălalt într-un mod explicativ diferit); apozitiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (juxtapune)
1. acţiunea de a juxtapune; juxtapoziţie.
2. alăturare a două cuvinte, propoziţii sau fraze fără a le lega printr-o conjuncţie; parataxă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. priapeus)
1. adj. referitor la Priap; priapic.
2. s. n. formă de vers antic, considerat ca o juxtapoziţie a două versuri.
3. poezie (antică) cu conţinut obscen sau licenţios.