OK
X
aproba
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. approbare)
1.
a
încuviința
o
acțiune,
o
părere
etc.;
a-și
da
consimțământul,
a
fi
de
acord.
2.
a
rezolva
favorabil.
aprobare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (aproba)
1.
faptul
de
a
aproba.
2.
act
prin
care
se
aprobă
ceva.
aprobativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. approbatif, lat. approbativus)
1.
care
exprimă
o
aprobare;
aprobator.
aprobativitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. approbativité)
1.
atitudine
exagerată
de
a
aproba
(pe
un
interlocutor).
aprobator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. approbateur, lat. approbator)
1.
care
aprobă,
care
arată
sau
dă
aprobare;
aprobativ.
2.
(anton.)
dezaprobator.
contraprobă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. contre-épreuve)
1.
probă
pentru
a
verifica
o
alta,
care
nu
a
dat
rezultatele
concludente.
dezaproba
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. désapprouver)
1.
a
nu
aproba;
a
blama,
a
înfiera.
abzice
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după germ. absagen)
1.
a
nu
admite,
a
refuza,
a
dezaproba.
accept
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Akzept)
1.
înscris
prin
care
cineva
se
obligă
să
achite
o
datorie
la
scadență.
2.
acord,
aprobare.
aclamație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acclamation, lat. acclamatio)
1.
manifestare
de
simpatie,
de
aprobare
entuziastă,
a
unei
mulțimi;
ovații.
ad referendum
Parte de vorbire:
loc. adj.
Etimologie: (lat. ad referendum, pentru a referi)
1.
(despre
acte,
tratate)
cu
condiția
de
a
se
obține
aprobarea
superioară.
aprobare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (aproba)
1.
faptul
de
a
aproba.
2.
act
prin
care
se
aprobă
ceva.
aprobativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. approbatif, lat. approbativus)
1.
care
exprimă
o
aprobare;
aprobator.