Dictionar

aproviziona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. approvisionner)

1. tr. a asigura din timp, a furniza provizii, muniţii, mărfuri.
2. refl. a-şi face provizii.
 

aprovizionare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aproviziona)

1. acţiunea de a (se) aproviziona.
2. serviciu într-o întreprindere sau instituţie care se ocupă cu aprovizionarea (1).
 

autoaproviziona

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + aproviziona)

1. a se aproviziona prin posibilităţi proprii.
 

reaproviziona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. réapprovisionner)

1. a (se) aproviziona din nou.
 

alimenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. alimenter, lat. alimentare)

1. tr., refl. a (se) hrăni, a (se) nutri (cu alimente).
2. tr. a aproviziona cu ceva necesar traiului.
3. a furniza cele necesare pentru funcţionarea unui motor, a unei maşini etc.
 

annona

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. annona)

1. (în Roma antică, în perioada imperiului) obligaţie a populaţiei de a aproviziona oraşele şi armata.
2. (în Imperiul Bizantin) tain al soldaţilor.
 

aprovizionare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aproviziona)

1. acţiunea de a (se) aproviziona.
2. serviciu într-o întreprindere sau instituţie care se ocupă cu aprovizionarea (1).
 

asorta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assortir)

1. tr. a aşeza la un loc diferite lucruri pentru a forma un tot armonios.
2. a aproviziona (un magazin) cu mărfuri variate.
3. refl. a se potrivi, a se armoniza.
 

autoaproviziona

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + aproviziona)

1. a se aproviziona prin posibilităţi proprii.
 

edil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. édile, lat. aedilis)

1. magistrat roman care se ocupa cu îngrijirea edificiilor, cu aprovizionarea, organizarea jocurilor etc.
2. consilier comunal într-un oraş mare cu probleme de edilitate.