Dictionar

arbitrar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I).
 

arbitraricește

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (arbitrar + -icește)

1. într-un mod care scapă necesității sau rigorii logice.
2. în mod autoritar, despotic; samavolnicește.
 

arbitrarietate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. arbitrarietà)

1. atitudine, procedeu arbitrar; samavolnicie.
 

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).
 

arbitrar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I).
 

arbitrarietate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. arbitrarietà)

1. atitudine, procedeu arbitrar; samavolnicie.
 

artificial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. artificiel, lat. artificialis)

1. care este produsul activității umane; făcut de om; nenatural, meșteșugit.
2. care nu ține cont de caracteristicile naturale, de faptele reale.
3. căruia îi lipsește naturalețea; prefăcut, nesincer; artificios.
4. care este făcut după criterii subiective, arbitrare.
5. (antonim) neartificial.
 

bastilie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bastille)

1. (în evul mediu) construcție dintr-un sistem de fortificații.
2. castel întărit.
3. (fig.) închisoare, cetățuie fortificată; simbol al puterii arbitrare.
 

convenționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conventionnalisme)

1. caracterul a ceea ce este convențional; tendință de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, a faptelor; prezență masivă în opera de artă a unor elemente de conținut sau de expresie devenite clișee.
2. concepție filozofică pozitivistă potrivit căreia axiomele geometrice, legile și teoriile științifice ar fi simple convenții create în mod arbitrar de oamenii de știință.