Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)
1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acţiune, situaţie arbitrară (I).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. despotisme)
1. guvernare despotică; absolutism, tiranie.
2. (fig.) comportare, atitudine arbitrară; samavolnicie.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. discriminer, lat., it. discriminare)
1. a face o discriminare.
2. a diferenția elementele, identificate ca distincte, în vederea aplicării unui tratament specific fiecărui subset astfel constituit.
3. a trata defavorabil anumite grupuri umane, prin reducerea arbitrară a drepturilor lor și contrar principiului egalității în fața legii.
4. a trata oamenii pe baza prejudecăților.
5. (economie) a modula o ofertă de muncă, bunuri sau servicii în funcție de caracteristicile cunoscute sau presupuse ale pieței.
Parte de vorbire: s.
Origine: ( fr. inquisition, lat. inquisitio)
1. instituţie ecleziastică cu prerogative judiciare şi penale, vestită prin sentinţele sale de o mare cruzime, instituită de biserica romano-catolică pentru lupta împotriva ereticilor.
2. (fig.) anchetă arbitrară, severă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. mandarinat)
1. titlu, demnitatea de mandarin.
3. (fig.) grup social pretinzând a forma o clasă aparte, privilegiată, exercitând o autoritate intelectuală arbitrară şi sufocantă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Volapük, fr. volapük)
1. limbă artificială cu caracter internaţional, din elemente de vocabular din limbile germanice şi cu flexiune gramaticală arbitrară.