Dictionar

arbitrar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I).
 

despotism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. despotisme)

1. guvernare despotică; absolutism, tiranie.
2. (fig.) comportare, atitudine arbitrară; samavolnicie.
 

discrimina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. discriminer, lat., it. discriminare)

1. a face o discriminare.
2. a diferenția elementele, identificate ca distincte, în vederea aplicării unui tratament specific fiecărui subset astfel constituit.
3. a trata defavorabil anumite grupuri umane, prin reducerea arbitrară a drepturilor lor și contrar principiului egalității în fața legii.
4. a trata oamenii pe baza prejudecăților.
5. (economie) a modula o ofertă de muncă, bunuri sau servicii în funcție de caracteristicile cunoscute sau presupuse ale pieței.
 

inchiziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. inquisition, lat. inquisitio)

1. instituție ecleziastică cu prerogative judiciare și penale, vestită prin sentințele sale de o mare cruzime, instituită de biserica romano-catolică pentru lupta împotriva ereticilor.
2. (fig.) anchetă arbitrară, severă.
 

mandarinat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mandarinat)

1. titlu, demnitatea de mandarin.
2. funcția mandarinului.
3. (fig.) grup social pretinzând a forma o clasă aparte, privilegiată, exercitând o autoritate intelectuală arbitrară și sufocantă.
 

volapük

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Volapük, fr. volapük)

1. limbă artificială cu caracter internațional, din elemente de vocabular din limbile germanice și cu flexiune gramaticală arbitrară.