Dictionar

Rezultate principale (Arbitru.):

Arbitru

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbitre, lat. arbiter)

1. persoană, instituţie care are sarcina de a soluţiona un diferend, un litigiu.

2. cel care arbitrează o aplicaţie tactică, o competiţie sportivă.


Rezultate secundare (Arbitru.):

Femeie-arbitru

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (femeie + arbitru)

1. femeie însărcinată cu arbitrarea unei întâlniri sportive.

2. femeie desemnată asigure regularitatea unei competiții, a unui eveniment sportiv.


Liber arbitru

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (după fr. libre arbitre)

1. concepţie potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acţiona după voinţa sa.


Superarbitru

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Superarbitrium)

1. persoană care departajează arbitrii în caz de dezacord; supraarbitru.


Supraarbitru

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. surarbitre)

1. arbitru care urmează hotărască într-o chestiune asupra căreia alţi arbitri sunt în dezacord; superarbitru.


Acuzatorial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)

1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.

2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.


Arbitra

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. arbitrer)

1. a soluţiona un diferend ca arbitru.

2. a conduce desfăşurarea regulamentară a unei competiţii sportive.


Arbitraj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbitrage)

1. soluţionare a unui diferend de către o persoană sau o instituţie autorizată.

2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.

3. conducere a unei aplicaţii tactice, a unei competiţii sportive de către un arbitru.

4. hotărâre luată de un arbitru.

5. (fin.) cumpărare de valută, acţiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeaşi piaţă sau pe o alta.


Arbitral, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arbitral)

1. de arbitru.

2. format din arbitri.


Avertisment

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avertissement)

1. înştiinţare prealabilă, prevenire.

2. sancţiune administrativă, mustrare din partea unui organ superior pentru o abatere disciplinară.

3. (sport) măsură prin care arbitrul avertizează pe un jucător asupra intervenţiilor sale nereglementare.


Cnocdaun

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. knock-down)

1. situaţie în care boxerul trântit la podea se ridică înainte ca arbitrul numere până la zece.