Dictionar

arboret

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. arboretum)

1. s. n. teren plantat cu numeroase specii de arbori și arbuști și destinat studiului condițiilor lor de dezvoltare.
2. s. m. partea superioară a unui catarg.
 

arboretum

Parte de vorbire:  s.n. invar.  
Etimologie: (fr. arboretum, lat. arboretum)

1. grădină botanică; loc plantat cu arbori.
2. grădină experimentală plantată cu copaci.
3. pepinieră dedicată cultivării experimentale a arborilor sau arbuștilor de diferite specii.
 

subarboret

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (sub- + arboret)

1. fiecare dintre grupurile de arbuști care cresc într-un arboret, sub un etaj dominant; subetaj.
 

aerotaxație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după germ. Aerotaxis)

1. metodă de determinare a elementelor caracteristice ale arboreturilor prin observare directă sau cu ajutorul fotogramelor aeriene.
 

aspirant, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., rus. aspirant)

1. cel care tinde, năzuiește la ceva.
2. doctorand.
3. (în unele țări) primul grad de ofițer în marina militară; tânăr ambarcat supranumerar pe o navă civilă în vederea efectuării practicii pentru obținerea gradului de ofițer stagiar.
4. arbore de cea mai bună calitate, selecționat dintre candidații (2) unui arboret.
 

auxometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auxométrie)

1. parte a dendrometriei care studiază metodele de măsurare a creșterii arborilor sau arboreturilor.
 

auxonomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auxonomie)

1. disciplină care studiază legile creșterii arborilor și arboreturilor.
 

buchet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bouquet)

1. mănunchi de flori aranjate și legate împreună.
2. (p. ext.) grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) luate împreună.
3. grup de arbori de aceeași specie în cadrul unui arboret.
4. aromă specifică a unor băuturi și preparate din fructe și legume.
5. ansamblu din două-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor.
 

candidat, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. candidat, lat. candidatus)

1. cel care candidează.
2. (silv.) arbore de bună calitate care rămâne în arboret după aplicarea măsurilor de curățire.