Rezultate secundare (Arcuş.):
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. arco, arcuş)
1. (muz.) indicaţie potrivit căreia urmează să se cânte cu arcuşul, după un pizzicato.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. arpeggione)
1. inv. vechi instrument cu coarde şi arcuş, asemănător cu chitara, de mărimea violoncelului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baguette)
2. vergea subţire folosită de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor.
3. băţ de lemn sau de metal servind la punerea în vibraţie a unor instrumente de percuţie.
4. partea de lemn a arcuşului.
5. dungă colorată care împodobeşte uneori ciorapii pe partea exterioară.
6. piesă cilindrică, subţire, a unui mecanism, a unei maşini.
7. mulură mică cu secţiunea semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, cu care se decorează un element arhitectonic.
8. element ornamental aşezat lateral pe o pagină de carte, de catalog etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. bending)
1. alternarea arcuşului cu ciupirea coardelor (la contrabas).
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. bicordatura)
1. (muz.) gamă dublă executată pe instrumente la care se cântă cu arcuş.
Parte de vorbire: s.n. (italienism)
Origine: (it. cello)
1. instrument muzical asemănător cu vioara, dar de dimensiuni mult mai mari și cu un timbru mai grav, pe care muzicianul îl ține vertical între picioare și ale cărui corzi le freacă cu un arcuș; violoncel.