Dictionar

argument

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. argument, lat. argumentum)

1. dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă.
2. (mat.) element din domeniul de definiție al unei funcții; variabilă independentă.
3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.
4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fișier.
 

argumenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. argumenter, lat. argumentari)

1. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente.
 

argumentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. argumentation, lat. argumentatio)

1. totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.
 

argumentativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. argumentative, fr. argumentatif)

1. care argumentează, care conține o argumentare; despre sau legat de argumentare.
2. (prin ext.) care este rațional, logic.
3. (loc. adv.) în mod ~ = prin argumentare.
 

argumentator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (argumenta + -tor, cf. fr. argumentateur)

1. (adesea depr.) (persoană) care argumentează, căreia îi place să argumenteze, să se certe.
 

contraargument

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-argument)

1. argument care se opune altuia.
 

ad hominem

Parte de vorbire:  loc. adj. și adv.  
Etimologie: (lat. ad hominem, la om)

1. argument ~ = argument îndreptat contra persoanei înseși de către adversarul său.
 

anereză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anherèse)

1. combatere directă a unui argument.
 

antanagogă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antanagoge)

1. răspuns la un argument, la o acuzație.
2. răspuns la acuzația unui adversar printr-o contraacuzație.
 

apodioxis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. apodioxis)

1. figură retorică constând în respingerea unui argument ca fiind absurd.
 

aporie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aporie, lat., gr. aporia)

1. (fil.) incapacitate de a decide între două argumentări contradictorii.
2. problemă grea sau imposibil de rezolvat.
 

argumenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. argumenter, lat. argumentari)

1. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente.