Dictionar

Rezultate secundare (Argumentare.):

Argumentativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. argumentative, fr. argumentatif)

1. care argumentează, care conține o argumentare; despre sau legat de argumentare.

2. (prin ext.) care este rațional, logic.

3. (loc. adv.) în mod ~ = prin argumentare.


Arguție

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. argutie, lat. argutia)

1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație.

2. subtilitate exagerată în argumentare, folosită pentru a compensa slăbiciunea, golul sau falsitatea gândirii.


Cazuistică

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. casuistique)

1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice şi iezuite care încerca rezolve cazurile de conştiinţă, dându-le interpretări meşteşugite.

2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilităţi logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).

3. sistem de investigaţii, analize şi practici având la bază cazuri particulare, individuale.

4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate şi tratate.


Conglobaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conglobation, lat. conglobatio)

1. figură retorică, acumulare de probe, pentru ca argumentarea fie cât mai convingătoare.


Erotematic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. érotématique, germ. erotematisch, /II/ Erotematik)

1. adj (despre metode de argumentare sau de învăţare) care procedează prin întrebări.

2. s. f. metodă de a afla adevărul prin întrebări.


Filodoxie

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Philodoxie)

1. (la Kant; peior.) înclinaţie pentru argumentarea adevărului.