Dictionar

arhaic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. archaïque, gr. arkhaikos)

1. I. străvechi, dintr-o epocă îndepărtată.
2. (despre cuvinte, expresii) învechit; ieșit din uz.
3. din prima perioadă a precambrianului; arheian, azoic.
4. II. cea mai veche eră geologică.
 

arhaitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. arcaicità)

1. caracter, calitate a ceea ce este arhaic; arhaicitate, vechime.
 

arhaiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. archaïser)

1. a da un caracter arhaic limbii, stilului etc.
 

arhaizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. archaïsant)

1. care aparține sau tinde să aparțină mijloacelor de exprimare din trecut; cu aspect voit arhaic.
2. califică stilul unui text, unui discurs et cetera, care se remarcă prin utilizarea recurentă a formelor vechi și arhaismelor.
 

arheian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. archéen)

1. I. care aparține celei mai vechi perioade a precambrianului, care se referă la această perioadă; arhaic.
2. II. teren corespunzător acestei perioade.
 

arheoastronomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (arheo- + astronomie)

1. disciplină care studiază datele astronomiei arhaice după simbolurile iconografice din preistorie.
 

arheocivilizație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archéocivilisation)

1. civilizație a unei societăți arhaice.