Parte de vorbire: s.
Origine: (arheo- + /geo/fizică)
1. ştiinţă care preconizează pentru cercetările arheologice folosirea metodelor şi aparatelor de care face uz geofizica.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bio- + locaţie)
1. procedeu biofizic de detecţie şi localizare prin captarea selectivă a emisiunilor energetice generate în cursul procesului de descompunere în timp a materialelor arheologice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. éponyme, gr. eponymos)
1. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc.
2. s. m. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului.
3. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. facies, fr. faciès)
1. înfățișare, aspect superficial al unui lucru.
2. aspect al feței în timpul unei boli, al unei stări emotive etc.
3. suprafață a unei formații anatomice.
4. totalitatea caracterelor mineralogice și petrografice ale unei roci.
5. aspect pe care îl au straturile geologice, determinat de caracterele petrografice și paleontologice.
6. aspectul unei culturi arheologice în formele ei caracteristice.
7. cea mai mică subdiviziune a asociației vegetale caracterizată prin dominația unei specii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. radiocarbone)
1. izotopul carbon-14 folosit în cercetări biologice, chimice şi arheologice.