arhitect, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. architecte, lat. architectus, gr. arkhitekton)

1. specialist în arhitectură; specialist în proiectarea și construirea clădirilor.
2. persoană a cărei sarcină este să proiecteze planul unei clădiri (sau ansamblu urban) și să dirijeze construcția acesteia.
3. (figurat) creator al unei concepții privind relațiile politice interstatale.
4. (figurat) persoană sau entitate care dezvoltă ceva; creator.
5. (prin ext.) constructor.
6. (var. înv.) arhitecton, arhitector.

arhitect-decorator

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (arhitect + decorator)

1. arhitect care se ocupă cu decorarea clădirilor sau cu scenografia.

arhitect-designer

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (arhitect + designer)

1. arhitect specializat ca designer.

arhitect-pictor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (arhitect + pictor)

1. arhitect care se ocupă în același timp și de pictură.

arhitect-șef

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (arhitect + șef)

1. persoană responsabilă cu arhitectura într-o întreprindere, un oraș etc.

arhitectă-decoratoare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (arhitectă + decoratoare)

1. arhitectă care se ocupă cu decorarea clădirilor sau cu scenografia.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

alee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allée)

1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori.
2. stradă îngustă; intrare.
3. înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale.

anfiladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enfilade)

1. dispunere pe aceeași dreaptă a unor elemente arhitectonice de același fel.
2. (mil.) tragere de ~ = tragere în ținte înșirate perpendicular sau oblic față de frontul de tragere.

antablament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. entablement)

1. element de arhitectură compus din arhitravă, friză și cornișă, în partea superioară a unui zid, deasupra unui șir de coloane, care susține acoperișul.

anteportal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. avant-portail)

1. (arhitectură) situat în fața portalului principal; care precedă un portal.

arc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arcus, fr. arc)

1. armă (primitivă) de aruncat săgeți.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.