Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aristocratique)
1. propriu aristocraţiei; aristocrat.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. aristocrate)
1. I. care aparține aristocrației; aristocratic.
2. II. membru al unei aristocrații, nobil.
3. (politică) susținător al aristocrației.
4. (prin ext.) persoană privilegiată din cauza averii, profesiei sau anumitor calități.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aristocratisme)
1. atitudine, concepţie aristocratică.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aristocratiser)
1. tr. a da un caracter aristocratic.
2. refl. a-şi însuşi concepţii şi maniere aristocratice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hétaïrie, gr. hetaireia)
1. (în Grecia antică) asociaţie aristocratică, adesea secretă, cu caracter politic.
2. (în Imperiul Bizantin) corp de gardă imperială compus din mercenari străini.
3. (în Grecia modernă) societate literară sau politică; eterie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jour-fixe)
1. zi de primire la familiile aristocratice; petrecere care are loc într-o astfel de zi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. nietzscéisme)
1. filozofia lui Nietzsche, care proclamă idealul unei morale individuale, aristocratice şi intelectualiste, în care „supraomul” trebuie să suprime mila, altruismul şi obligaţiile sociale şi politice, valoarea supremă fiind afirmarea „voinţei de putere”.