Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arithmétique, lat. arithmeticus, gr. arithmetikos)
1. adj. referitor la aritmetică.
2. adv. prin procedee aritmetice.
3. s. f. ramură a matematicii care studiază numerele şi operaţiile ce se pot face cu acestea.
Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (aritmetică + -ește)
1. într-un mod aritmetic.
2. în conformitate cu legile aritmeticii.
3. într-un fel care amintește de aritmetică.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. arithméticien)
1. specialist în aritmetică, parte a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor întregi și raționale.
Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)
1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. algèbre, lat. algebra)
1. ramură a matematicii care studiază generalizările operaţiilor aritmetice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. algébrique)
1. care se referă la algebră; care folosește algebra; care este obținut prin algebră.
2. care conține doar numere, litere și operatori aritmetici.
3. (prin analogie) care este caracterizat de rigoare și abstractizare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arithmétique, lat. arithmeticus, gr. arithmetikos)
1. adj. referitor la aritmetică.
2. adv. prin procedee aritmetice.
3. s. f. ramură a matematicii care studiază numerele şi operaţiile ce se pot face cu acestea.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. arithméticien)
1. specialist în aritmetică, parte a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor întregi și raționale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arithmomanie)
1. obsesie patologică a calculelor aritmetice.