Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)
1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arithmétique, lat. arithmeticus, gr. arithmetikos)
1. adj. referitor la aritmetică.
2. adv. prin procedee aritmetice.
3. s. f. ramură a matematicii care studiază numerele şi operaţiile ce se pot face cu acestea.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. arithméticien)
1. specialist în aritmetică, parte a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor întregi și raționale.
Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr., engl. average)
Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -calculie, cf. lat. calculus „pietricică, socoteală”)
1. „calcul, operaţie aritmetică”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. malthusianisme)
1. teorie social-politică potrivit căreia populaţia ar creşte în proporţie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă sporesc doar în proporţie aritmetică, aşadar cauzele suprapopulaţiei şi mizeriei maselor ar fi de ordin natural.