armatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. armatura)

1. (muz.) totalitatea diezilor sau bemolilor puși la cheie spre a indica o tonalitate; armură.

armătură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armature, lat. armatura)

1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.
2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte.
3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane.
4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.
5. înveliș metalic protector al unui cablu electric.
6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.
7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3).

arma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. armer, it., lat. armare)

1. a introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme.
2. a fixa armătura de fier a unei construcții de beton armat.
3. a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină.
4. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg.
5. a introduce ramele unei ambarcații în furcheți.

armat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. armé)

1. înarmat.
2. (bot.) prevăzut cu organe de apărare; spinos.
3. forțe ~e = ansamblul mijloacelor militare ale unei țări.
4. (despre un conflict) însoțit de acțiuni militare.
5. (despre o armă de foc) pregătită pentru tragere.
6. (despre beton) prevăzut cu o armătură.

armură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armure)

1. îmbrăcăminte de protecție din plăci de metal și zale, la războinicii medievali.
2. mod de împletire a fibrelor de urzeală cu cele de bătătură ale unei țesături.
3. (muz.) totalitatea sunetelor de alterație la cheie, spre a indica tonalitatea; armatură.

cuirasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cuirasse)

1. armătură din plăci de oțel cu care se blindează navele de război; blindaj.
2. armură de oțel care protejează pieptul și spatele, folosită mai ales în evul mediu; platoșă.

etrier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étrier)

1. vergea de oțel care înconjură la exterior armătura longitudinală a unui element de beton armat.
2. (mar.) suport pe care se sprijină tangoanele, scărițele etc.

maxilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maxille, lat. maxilla)

1. maxilar superior.
2. piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, deasupra buzei inferioare.