imitativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. imitatif, lat. imitativus)
Etimologie: (fr. imitatif, lat. imitativus)
1. care imită (sunete); care caută să imite natura.
2. armonie ~ă = frază sau vers care, prin eufonie, evocă sau imită un zgomot din natură sau un obiect (ex. gâl-gâl, scârț-scârț).