Rezultate principale (Articulaţie.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. articulation, lat. articulatio)
1. (anat.) încheietură, nod; loc de inserţie a unui organ pe altul; legătură (mobilă) între oase.
2. (tehn.) legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui ax.
3. mod de a pronunţa un sunet.
Rezultate secundare (Articulaţie.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coarticulation)
1. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désarticulation)
1. acțiunea de a (se) dezarticula și rezultatul ei; dezarticulare.
2. acțiunea de a face un os să iasă din articulație.
3. acțiunea de a separa, de a desprinde elementele care alcătuiesc ceva; operație de separare a cuvintelor, a silabelor și a altor sunete ale vorbirii.
4. (prin ext.) faptul de a-și pierde coeziunea.
5. (var.) (înv.) dezarticulațiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. semi-articulation)
1. articulaţie între două corpuri, care permite şi o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acromio-claviculaire)
1. (despre o articulaţie şi ligamentul ei) care leagă acromionul cu clavicula.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphiarthrose)
1. articulaţie a oaselor cu un grad limitat de mobilitate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. articuler, lat. articulare)
1. tr. a emite, a rosti cuvinte, sunete.
2. a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea.
3. a ataşa articolul unui substantiv.
4. refl. a se lega printr-o articulaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. articulatoire)
1. referitor la articulaţie (3).
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. arthr/o/-, cf. gr. arthron)
1. „articulaţie, încheietură”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arthrodie)
1. articulaţie sinovială cu o mare mobilitate.