Dictionar

Rezultate principale (Articulaţie.):

Articulaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. articulation, lat. articulatio)

1. (anat.) încheietură, nod; loc de inserţie a unui organ pe altul; legătură (mobilă) între oase.

2. (tehn.) legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui ax.

3. mod de a pronunţa un sunet.


Rezultate secundare (Articulaţie.):

Coarticulaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coarticulation)

1. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor.


Dezarticulaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désarticulation)

1. acțiunea de a (se) dezarticula și rezultatul ei; dezarticulare.

2. acțiunea de a face un os iasă din articulație.

3. acțiunea de a separa, de a desprinde elementele care alcătuiesc ceva; operație de separare a cuvintelor, a silabelor și a altor sunete ale vorbirii.

4. (prin ext.) faptul de a-și pierde coeziunea.

5. (var.) (înv.) dezarticulațiune.


Semiarticulaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. semi-articulation)

1. articulaţie între două corpuri, care permite şi o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe.


Acromioclavicular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acromio-claviculaire)

1. (despre o articulaţie şi ligamentul ei) care leagă acromionul cu clavicula.


Amfiartroză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphiarthrose)

1. articulaţie a oaselor cu un grad limitat de mobilitate.


Articula

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. articuler, lat. articulare)

1. tr. a emite, a rosti cuvinte, sunete.

2. a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea.

3. a ataşa articolul unui substantiv.

4. refl. a se lega printr-o articulaţie.


Articulatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. articulatoire)

1. referitor la articulaţie (3).


ARTR-, ARTRO-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. arthr/o/-, cf. gr. arthron)

1. „articulaţie, încheietură”.


Artrodie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arthrodie)

1. articulaţie sinovială cu o mare mobilitate.