Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acétabule, lat. acetabulum)
1. (anat.) cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului; cotil.
2. excavație a unei cochilii în care stă fixat animalul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acromion)
1. apofiză a omoplatului, în formă de spatulă, care se articulează cu clavicula.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antérieur, lat. anterior)
1. petrecut înaintea altui eveniment; precedent.
3. (despre sunete) care se articulează într-un punct în partea dinainte a cavităţii bucale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apical)
1. (anat.) situat în vârful unui organ.
2. (despre consoane) care se articulează cu vârful limbii apropiat de dinţi, de alveole sau de bolta palatului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. axis)
1. a doua vertebră a gâtului, care se articulează cu atlasul2.
2. tulpina principală, cilindrul central la plante.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bilabial)
1. (consoană) care se articulează prin participarea buzelor.