artilerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. artileriia, fr. artillerie)

1. armă din compunerea forțelor armate cu guri de foc și instalații care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță mare.

amorsă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amorce)

1. dispozitiv de aprindere a unei încărcături; capsă.
2. cantitate de pulbere așezată între dispozitivul de aprindere și încărcătura de azvârlire a unei lovituri de artilerie.
3. bandă neagră, opacă, de celuloid, care servește la încărcarea-descărcarea aparatelor cinematografice ori a casetelor de filme la lumină.
4. (cinem.) detaliu plasat în prim-planul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime.
5. ~a drumului = primul tronson terminat al unui drum.
6. nadă, momeală (pentru pești).
7. (cib.) serie de instrucțiuni care permit introducerea unui program.

amplasament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. emplacement)

1. loc pe care se așază o construcție, o instalație, un dispozitiv etc.
2. lucrare genistică în care se instalează pentru tragere o piesă de artilerie.

antiaerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antiaérien)

1. adj. destinat a combate atacurile aviației.
2. s. f. artilerie antiaeriană (I).

artilerist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (rus. артиллерист, germ. Artillerist)

1. militar dintr-o unitate de artilerie, material de război care include tunuri, mortiere, obuziere etc.

artileristic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (rus. артилериискии)

1. (care ține) de artilerie.

autotun

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (auto- + tun)

1. autovehicul de luptă blindat, fără turelă, pe șenile, cu armament de artilerie puternic.