Rezultate principale (Artă,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. art, lat. ars, artis)
1. formă a activităţii umane care oglindeşte realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparţin acestei forme.
2. operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare.
3. ~e liberale = denumire dată în învăţământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei şi teoriei muzicii (quadrivium).
4. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate.
5. ~ militară = parte a ştiinţei militare care studiază teoria şi practica pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi a războiului.
Rezultate secundare (Artă,):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr., engl. antiart)
2. curent în avangarda artistică a ultimelor decenii cu caracter contestatar faţă de arta academistă.
3. producție care nu respectă principiile artei (academice); producție antiartistică.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. kartieren)
1. a repartiza corespondenţa poştală pe destinatari.
2. a grupa vagoanele pe diferite linii de descărcare.
3. a adăuga pe o hartă, pe un plan, noi detalii ale terenului.
4. a identifica pe teren şi a reprezenta cartografic diferite tipuri de sol.
5. a identifica şi delimita rezervaţiile dintr-un arboret.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. charte, lat. charta)
1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăţi.
2. convenţie, pact politic fundamental.
3. act care stabileşte funcţionarea unei organizaţii internaţionale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. consors, -tis)
1. femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; soţie, nevastă.
2. (politică) soția unui șef de stat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. quarte)
1. sistem de patru conducte electrice, izolate între ele şi împletite împreună, folosit pentru cablurile telefonice.
2. a patra poziţie de apărare la scrimă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quarte, it. quarta, lat. quartus)
1. (muz.) interval de patru trepte într-o gamă diatonică.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. ab-, abs-, cf. lat. ab, abs „departe de”)
1. îndepărtare, separare, lipsă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)
1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abduction, lat. abductio)
1. mişcare de îndepărtare a unui membru de planul de simetrie a corpului; (înv.) abducțiune.
2. (antonime) aducție, (înv.) aducțiune.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr., engl. aberro/o/-, cf. lat. aberrare)
1. „a se abate, a se îndepărta”.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablation, lat. ablatio)
1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui gheţar sau a zăpezii prin topire şi evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanţă din cauza încălzirii sale până la incandescenţă.