Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. arăta)
1. acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei; indicare, stabilire, determinare, precizare.
2. (înv. și pop.) dovadă, mărturie.
5. (concr.) ființă care nu seamănă a om; monstru, pocitanie; (mai ales în basme) stafie, fantomă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apagogique)
1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.
2. raționament ~ = raționament în care demonstrăm o propoziție arătând absurditatea propoziției contrare; apagogie.
3. demonstrație ~ă = demonstrație indirectă prin dovedirea absurdității contrariului; apagogie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. christophanie)
1. apariţia, arătarea lui Iisus Cristos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épiphanie, gr. epiphania, apariţie)
1. arătare a lui Isus Cristos oamenilor, magilor; (p. ext.) revelaţie a unei realităţi sacre, mitice; (fig.; poet.) revelaţie a unei lumi nevăzute.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fantôme)
1. arătare, nălucă, vedenie; stafie, fantasmă.
2. (fig.) plăsmuire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. indica)
1. acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asmuți + -[i]tură)
1. îndemnare a câinilor să atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor; asmuțire.
2. strigăt prin care se asmut câinii; asmuțătură.
3. (var.) asmuțătură, azmuțătură, azmuțitură.