ascendent

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT ascendens; adscendens
2. FR ascendant; montant
3. EN ascendant; ascendent; ascending
4. DE hinaufsteigend
5. RU восходящий
6. HU felemelkedő, felfelé irányuló, felegyenesedő

ascendent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ascendant, lat. ascendens)

1. adj. urcător, suitor; ascensiv.
2. (despre un astru) care se înalță deasupra liniei orizontului.
3. (fig.) în dezvoltare progresivă.
4. s. m. f. rudă în linie directă care face parte dintr-o generație anterioară.
5. s. n. înălțare a unui astru deasupra orizontului.
6. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului în momentul nașterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la naștere.
7. autoritate morală, influență (asupra cuiva).

ascendență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ascendance)

1. linie de rudenie ascendentă care urcă de la fiu la părinți.

inel ascendent

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT annulus ascendens
2. FR collerette dressé; armille; anneau ascendant
3. EN ascending ring; ascendent ring; armilla
4. DE aufsteigender Ring
5. RU восходящее кольцо
6. HU felemelkedő, felegyenesedő gyűrű

ampriză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. emprise)

1. lățime totală a fâșiei de teren pe care se construiește un terasament, un dig, un baraj.
2. influență, ascendent, autoritate morală.

anabatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anabatique)

1. (despre vânturi) care posedă o componentă ascendentă.
2. (med.) care crește, se mărește.

anafront

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anafront)

1. front atmosferic în care aerul cald are o mișcare ascendentă.

angiopancreatită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angio-pancréatite)

1. inflamație ascendentă a căilor pancreatice.

anticlimax

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticlimax)

1. parte dintr-o propoziție a cărei gradație este descendentă.
2. opoziție într-un context a două gradații, ascendentă și descendentă.
3. (antonim) climax.

arpegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. arpeggio)

1. intonare succesivă a sunetelor unui acord melodic, ascendent sau descendent.