Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascète)
1. cel care practică ascetismul; pustnic.
2. (fig.) om care îşi impune o viaţă austeră şi retrasă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ascétique)
2. s. f. ramură a teologiei care studiază viaţa şi operele marilor asceţi creştini.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascétisme)
1. mod de viaţă prin austeritate; anahoretism, asceză.
2. doctrină etico-religioasă care propovăduieşte ascetismul (1).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (ascet+ -iza)
1. tr., refl. a da, a căpăta un caracter ascetic.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anachorétisme)
1. mod de viaţă al anahoreţilor; ascetism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascète)
1. cel care practică ascetismul; pustnic.
2. (fig.) om care îşi impune o viaţă austeră şi retrasă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ascétique)
2. s. f. ramură a teologiei care studiază viaţa şi operele marilor asceţi creştini.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascétisme)
1. mod de viaţă prin austeritate; anahoretism, asceză.
2. doctrină etico-religioasă care propovăduieşte ascetismul (1).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (ascet+ -iza)
1. tr., refl. a da, a căpăta un caracter ascetic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascèse)
1. aplicare în practică a virtuţilor prin exerciţiu de voinţă, privaţiuni etc.; viaţă austeră şi retrasă.