Dictionar

ascuns

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. absconditus)

1. așezat astfel încât să nu poată fi văzut sau găsit de alții; invizibil.
2. nefolosit, nevalorificat; acoperit, nedescoperit.
3. care are obiceiul să-și ascundă gândurile sau faptele.
4. tainic, tăinuit; misterios.
5. (antonim) neascuns.
 

ascuns

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT occultatus; occultus; reconditus
2. FR caché; dérobé; recélé
3. EN hidden; recondite; occultate; latebrose
4. DE verborgen; versteckt
5. RU скрытый
6. HU rejtett
 

acrostih

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acrostiche, gr. akrostikhos)

1. poezie în care inițialele versurilor, citite vertical, formează un cuvânt, o sintagmă etc.
2. poem în care cuvântul sau expresia ascunsă apare citind primele litere, primele silabe sau primele cuvinte ale fiecărei linii pe verticală; putem complica citirea (un cuvânt sau o literă din două, ultimele litere, al doilea cuvânt etc.) pentru a transforma acest poem într-o problemă enigmistică.
 

alegoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allégorique, lat. allegoricus)

1. care folosește alegoria, care are valoare de alegorie; care conține un sens ascuns, o aluzie ascunsă; exprimat în pilde.
2. car ~ = vehicul amenajat cu o platformă reprezentând o scenă simbolică și cu care se defilează la anumite sărbători.
 

ambuscadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embuscade)

1. loc ascuns de unde se pândește inamicul pentru a-l surprinde.
2. acțiune la luptă în care inamicul este atacat prin surprindere.
3. (fam.) capcană.
 

angiocarp, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. angiocarpe)

1. (bot.) cu fructele învăluite și ascunse de un organ; cu fructe acoperite.
 

aparent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. adv.  
Etimologie: (fr. apparent, lat. apparens)

1. I. care nu este așa cum pare; nereal, imaginar; fals.
2. evident, vizibil, perceptibil la vedere sau auz; (antonim) ascuns.
3. (antonim) inaparent.
4. II. în aparență.
 

complotism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. complottismo)

1. tactica anarhiștilor, a complotiștilor.
2. explicație care descrie un eveniment ca rezultat din acțiunea planificată și ascunsă a unui grup mic, atunci când alte explicații sunt mai probabile; teoria conspirației, conspiraționism.