Dictionar

Rezultate secundare (Asigurat.):

Asigurat, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (asigura)

1. (cel) care a încheiat o convenţie de asigurare.


Asigurător, -oare

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (asigura + -tor)

1. (persoană, instituţie) care face asigurări de persoane.


Asiguratoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (asigura + -toriu)

1. de asigurare, pentru asigurare.


Alocorie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. allochorie)

1. (bot.) dispersie asigurată de agenți externi (vânt, animale, apă); răspândire a fructelor, semințelor sau sporilor, prin intermediul diferiților factori externi.

2. (antonim) autocorie.


Asigurare

Parte de vorbire: s.
Origine: (asigura)

1. acţiunea de a (se) asigura.

2. convenţie de despăgubire pentru accidente în care nu este angajată responsabilitatea celui asigurat.


Autoasigurare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + asigurare, după rus. самострахование)

1. faptul de a se autoasigura; (rar) autoasigurat.

2. asigurare a propriei persoane sau a maşinii (auto) împotriva calamităţilor naturii şi a accidentelor.

3. situație în care o persoană sau o întreprindere, care este răspunzătoare pentru un anumit risc, nu încheie nicio asigurare de la terți, ci mai degrabă alege suporte riscul de la sine.

4. tehnică de gestionare a riscurilor în care o companie sau o persoană își rezervă un fond de bani pentru a fi folosit pentru a remedia o pierdere neașteptată.


Autoportant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. autoportant)

1. (arhit.; despre bolţi) a cărei stabilitate este asigurată doar prin rigiditatea formei.


Coasigurare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. coassurance)

1. asigurare simultană la mai mulţi asiguratori.


Escontare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. escompte)

1. (fin.) operaţie prin care se diminuează primele încasate anterior la asigurările de viaţă cu dobândă compusă pe care asiguratorul le obţine de la instituţia de credit.