Dictionar

Axiomatic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. axiomatique)

1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.

2. metodă = metodă ştiinţifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziţii (teoreme).

3. s. f. disciplină care studiază înlănţuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii şi a utilizării corecte a deducţiei în ştiinţe; timologie.


Legiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. légion, lat. legio)

1. unitate de bază a armatei romane cu un efectiv între 4200 și 6000 de oameni, în cohorte, manipule și centurii.

2. nume ale unor formații militare neregulate din diferite epoci.

3. ~a de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franța, care se acordă pentru merite militare și civile; ~a străină = (în Franța și Spania) corp de armată din mercenari, cu garnizoana în colonii, destinat asigurării autorității statului și administrației colonialiste.

4. (fig.) mulțime organizată; ceată.


Protecţionism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. protectionnisme)

1. politică economică constând din impunerea de taxe vamale mari la mărfurile de import, în scopul protejării industriei şi agriculturii naţionale şi asigurării unei balanţe comerciale excedentare.


Rabat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Rabatt)

1. reducere de preț, scăzământ, bonificație ce se acordă de vânzător cumpărătorului.

2. ~ comercial = parte din venitul net creat în sfera producției materiale destinată acoperirii cheltuielilor de circulație a mărfurilor și asigurării beneficiului întreprinderilor și organizațiilor comerciale.


Redan

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. redan)

1. ieșitură în zidul unei fortificații.

2. serie de ieșinduri din loc în loc într-un zid ridicat pe un teren în pantă în vederea asigurării planeității.

3. motiv decorativ sculptat în formă de dinți, caracteristic arhitecturii evului mediu.

4. element de construcție așezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei în scopul măririi efectului de disipare a energiei.

5. proeminență pe carena unui hidroavion sau a unor ambarcații care asigură alunecarea pe apă cu o rezistență redusă la înaintare.


Strategie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. stratègie)

1. demnitatea de strateg; unitate teritorială supusă acestuia.

2. ramură a științei (artei) militare care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu și a acțiunilor militare de mare amploare.

3. determinare a direcției principale a acțiunilor proletariatului într-o anumită etapă a revoluției, în stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective.

4. (inform.) comportament al omului sau al mașinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict.

5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă, într-o activitate.