Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aspiration, lat. adspiratio)
1. năzuinţă, dorinţă puternică.
2. deplasare a unui fluid de-a lungul unei conducte prin micşorarea presiunii aerului din ea.
3. zgomot produs prin frecarea aerului la trecerea lui prin laringe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bonchoaspiration)
1. aspiraţie a secreţiilor bronhice, în scop terapeutic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ambition, lat. ambitio)
1. aspiraţie, dorinţă puternică de onoruri, de parvenire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. aspira)
2. (despre substanțe) inhalat.
3. (despre aer sau apă) tras cu pompa.
4. (fon.; despre sunete) rostit cu aspirație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bonchoaspiration)
1. aspiraţie a secreţiilor bronhice, în scop terapeutic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éjecteur)
1. dispozitiv pentru evacuarea unui fluid dintr-un rezervor prin efectul de aspirație și de antrenare a fluidului de către un alt fluid în mișcare.
2. dispozitiv la armele de vânătoare basculante care aruncă din țeavă cartușul percutat.
3. dispozitiv la casete pentru scoaterea casetei.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. integralismo, fr. intégralisme)
1. curent de avangardă în literatura dintre cele două războaie mondiale care proclamă o artă a imediatului şi a autenticităţii totale.
2. aspiraţie către actualizarea completă a propriei ideologii în viaţa social-politică.
3. calitatea, caracterul a ceea ce este integral, a ceea ce nu admite nici o restricție, nici un compromis.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. spiritus, it. spirito)
1. totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință.
2. persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale, al însușirilor morale de caracter etc.
4. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală.
5. mod, fel de manifestare, de gândire.
7. glumă, anecdotă; vorbă de duh.
10. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță, din punctul de vedere al aspirației, sunetul căruia i se adaugă.