Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. astrophotométrie)
1. (astronomie) știință a măsurării intensității luminoase a stelelor; fotometrie astronomică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. équatorial)
1. adj. de (la) ecuator, specific ecuatorului.
2. zonă ~ă = zonă de circa 10 grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului; climă ~ă = climat din zona ecuatorială, temperatură constant ridicată și pluviozitate abundentă; coordonate ~e = sistem de coordonate prin care se determină poziția aștrilor în raport cu ecuatorul ceresc.
3. care împarte în două jumătăți.
4. (biol.) placă ~ă = plan median al unei celule unde cromozomii fisurați se grupează în cursul mitozei.
5. s. n. lunetă astronomică pentru observarea mișcării stelelor și determinarea coordonatelor lor ecuatoriale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inclination, lat. inclinatio)
1. înclinare.
3. (mat.) unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință.
4. ~ astronomică = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pământului; ~ magnetică = unghiul format de direcția câmpului magnetic terestru cu planul orizontal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. parsec)
1. unitate astronomică de distanţă, de 3,26 ani-lumină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réfracteur, germ. Refraktor)
1. lunetă astronomică cu obiectivul din mai multe lentile.
2. dispozitiv optic care schimbă direcţia unui fascicul de lumină prin refracţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. réfraction, lat. refractio)
1. deviere a unui fascicul de radiații luminoase, sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite.
2. ~ astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră; indice de ~ = număr, câtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul din care provine.