asuma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assumer, lat. assumere)

1. tr., refl. a(-și) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări.
2. tr. a accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele ce rezultă din ea.

asumata

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (necunoscută)

1. a se îngreuna la cap.
2. a ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție; a se îmbăta.

asumatare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (asumata)

1. îngreunare a capului; asumatat.
2. aducere în starea de beție; îmbătare.

angajament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. engagement)

1. obligație luată de cineva din proprie inițiativă; promisiune solemnă.
2. obligație asumată în scris de o întreprindere față de bancă.
3. angajare a cuiva într-un loc de muncă.
4. punere a pucului sau a mingii în joc.

asumpție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assomption, lat. assumptio)

1. (fil.) actul de a asuma, de a presupune.
2. (log.) premisă minoră.

avangardă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avant-garde)

1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism.

declina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décliner, lat. declinare)

1. tr. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale.
2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-și asuma o sarcină, o funcție etc.
3. a-și ~ competența = a nu-și recunoaște competența (autoritatea, capacitatea de a se pronunța într-o problemă); a-și ~ orice răspundere = a nu-și asuma răspunderea.
4. a nu recunoaște, a nu admite ceva.
5. a-și ~ numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea; a se prezenta.
6. intr. (despre aștri) a coborî către asfințit, a apune.
7. (fig.) a decădea, a fi în declin; a-și pierde vigoarea, importanța.

iresponsabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irresponsable)

1. care nu poate fi făcut responsabil de actele sale; (prin ext.) fără simțul răspunderii.
2. care acționează fără a-și asuma responsabilitatea, fără a lua în considerare consecințele.
3. (antonim) responsabil.

jandarm

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. gendarme)

1. militar din jandarmerie, corp de armată sau poliție militară care asigură siguranța publică.
2. (fig.) cineva care afișează un aer de autoritate, care își asumă sarcina de a aduce ordine.
3. (fam.) femeie solidă cu un aer autoritar; femeie cu aspect masculin și maniere autoritare; virago.
4. (var.) (înv.) jandar, jandarnic, jăndar, jândar, jendar, jendariu, jendarm, jindar, jindariu.