Dictionar

Rezultate principale (Atacă.):

Ataca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. attaquer)

1. tr. a efectua un atac.

2. (fig.) a lua atitudine potrivnică faţă de o situaţie, de o teorie etc.; a critica, a acuza.

3. a distruge, a mina.

4. a cere în justiţie anularea sau reexaminarea unei hotărâri ori a unui act juridic.

5. a aborda (o problemă, un subiect, o discuţie).

6. intr. a lua iniţiativa într-o întrecere sportivă.

7. a începe executarea unei piese muzicale.

8. refl. (fam. a se simţi jignit; a se ofusca.


Ataca

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT afficere

2. FR attaquer; affecter

3. EN attack; affect

4. DE befallen; angreifen

5. RU порaжaть; нaпaдaть

6. HU támad, megtámad


Rezultate secundare (Atacă.):

Atacabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attaquable)

1. care poate fi atacat.

2. care poate fi dominat; care are un punct slab; vulnerabil.

3. la care se poate face opoziție; cu valoare intelectuală și morală discutabilă.

4. care poate fi atacat în justiție.

5. (antonim) inatacabil.


Atacabilitate

Parte de vorbire: s.f. (rar)
Origine: (atacabil + -itate, fr. attaquabilité)

1. caracteristica intrinsecă a ceea ce este atacabil.

2. însușire de a fi atacabil; vulnerabilitate la asalt.

3. (antonime) inatacabilitate, neatacabilitate.


Atacant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attaquant)

1. adj. care atacă.

2. s. m. f. jucător din linia de atac a unei echipe de fotbal, handbal etc.

3. atacator.


Atacare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ataca)

1. acțiunea de a ataca.

2. acțiunea de a da primele lovituri, primele atacuri asupra cuiva sau a ceva.

3. luarea inițiativei într-o luptă, bătălie etc.

4. violentarea cuiva, pentru a-l fura, răni etc.

5. comiterea unei agresiuni împotriva unei persoane, unui stat etc.

6. acțiunea de a cere justiției anularea sau modificarea unui act sau unei hotărâri.

7. faptul de a reclama (în justiție), contestând validitatea.

8. începerea unei activități, execuției unei piese muzicale, studierii unei probleme etc.

9. (fig.) acțiunea de a lovi în cineva, în ceva, cu vorba sau cu scrisul, a atinge cinstea, renumele cuiva, a critica pe nedrept.

10. (sport) desfășurarea unei ofensive cu scopul de a marca un gol sau o încercare.

11. (fig.) acțiunea de a lua atitudine și a trece la schimbarea unei situații existente.

12. (fam.) faptul de a cere cuiva o sumă de bani sau un obiect fără intenția restituirii.

13. (pop.) îmbolnăvire de tuberculoză; contaminare cu un microb.

14. roadere, mâncare, stricare.

15. (antonime) apărare, defensivă.


Atacator, -oare

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (ataca + -tor)

1. cel care atacă; agresor; atacant (II, 2).


Contraataca

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. contre-attaquer)

1. a executa un contraatac.

2. a ataca imediat după respingerea unui atac advers.

3. (sport) a da o ripostă.


Abordaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abordage, it. abbordaggio)

1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.

2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.

3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.


Acatalepsie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunţare din principiu de a mai căuta soluţia unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.

2. (med.) nesiguranţă în punerea unui diagnostic.

3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.


Agresa

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. agresser)

1. a ataca fără provocare, violent și brusc, o persoană sau mai multe; a comite o agresiune.


Agresiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agressif)

1. care săvârşeşte o agresiune; provocator; irascibil.

2. (despre substanţe) care atacă chimic corpurile.


Agresivitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. agressivité, lat. aggressivitas)

1. însuşirea de a fi agresiv.

2. (psih.) comportament ostil, destructiv al unui individ.

3. însuşire a unor agenţi patogeni de a ataca plantele.

4. ostilitate a animalelor.

5. proprietate a apelor naturale de a ataca, prin acţiune chimică, construcţiile, de a produce degradarea solului.


Ambuscadă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. embuscade)

1. loc ascuns de unde se pândeşte inamicul pentru a-l surprinde.

2. acţiune la luptă în care inamicul este atacat prin surprindere.

3. (fam.) capcană.