Dictionar

atenţie

Parte de vorbire:  s., interj.  
Etimologie: (fr. attention, lat. attentio)

1. s. f. perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea şi concentrarea conştiinţei într-o anumită direcţie.
2. interes, preocupare, grijă.
3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate.
4. a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor.
5. dar, cadou oferit cuiva în schimbul unor mici servicii.
6. interj. fii atent! bagă de seamă!
 

neatenție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + atenție)

1. lipsă de atenție; absență, distracție.
2. atitudine, gest etc. care trădează lipsă de atenție; neglijență.
3. (antonim) atenție.
 

absenţă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)

1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistenţă.
2. pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei.
3. (fig.) neatenţie, distracţie.
 

acurat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj. (înv.), II. adv. (înv.)  
Etimologie: (it. accurato)

1. I. care se face sau se desfășoară cu multă grijă; îngrijit, lucrat cu îngrijire.
2. care pune mare grijă și precizie în ceea ce face; scrupulos.
3. II. cu mare grijă, atenție și sârguință; exact, întocmai.
 

analiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. analyser)

1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunându-l în elementele lui componente.
2. a identifica compoziţia unei substanţe.
3. a examina cu atenţie în vederea unor concluzii documentate.
4. a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.).
 

aprosexie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aprosexie)

1. slăbire a atenţiei, în stări confuzionale, demenţe şi oligofrenii.
 

atent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. attentus)

1. cu atenţia îndreptată spre cineva sau ceva.
2. (şi adv.) cu atenţie.
3. amabil, politicos, prevenitor.
 

atentiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attentif, lat. attentivus)

1. care ascultă, priveşte, acţionează cu atenţie.