Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. atinge)
1. acțiunea de a (se) atinge și rezultatul ei.
2. aducere în discuție a unui subiect.
4. ajungere la un anumit punct sau nivel (în timp, în spațiu, pe scara valorilor etc.).
5. ajungere până la ceva sau cineva.
7. aluzie la un subiect sensibil.
8. apropiere și intrare în contact unul cu altul a două obiecte.
9. apucare a unui obiect spre a începe o activitate.
10. asemănare.
11. atacare.
14. intrare în posesia unui obiect.
15. jignire.
16. lovire.
17. luare de contact direct cu ceva.
18. relaționare cu...
20. (fig.) impresionare puternică a cuiva.
21. (mat.; înv.) punct de ~ = punct de tangență.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. atopognosie)
1. (med.) imposibilitate de a localiza o senzaţie percepută la suprafaţa corpului, în ciuda sensibilității normale la atingere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bouddhisme)
1. religie asiatică, care, considerând viaţa un izvor de iluzii şi suferinţe, propovăduieşte renunţarea la orice plăceri şi atingerea repaosului absolut (nirvana) prin contemplare şi asceză.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. carambole)
2. (la jocul de biliard) atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel; carambolaj.
3. (fig., fam.) situație încurcată; neînțelegere; încurcătură; zăpăceală.
4. (prin ext.) un accident în serie în care vehiculele se ciocnesc între ele.
5. (prin ext.; fam.) serie de șocuri, ciocniri de oameni sau lucruri între ele.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. carambolage)
1. efectuare a unui carambol; atingere, cu o bilă lovită cu tacul, a celorlalte două bile, la biliard.
2. (var.) carambolaș, (învechit) carambolagiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contact, lat. contactus)
1. atingere nemijlocită între două corpuri, piese, organe de maşini, forţe etc.
2. piesă la deschiderea şi închiderea unui circuit electric.
3. apropiere între oameni; legătură, relaţie.
4. a lua ~ (cu cineva) = a ajunge în imediata apropiere a cuiva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dental)
1. (consoană) care se articulează prin atingerea dinţilor incisivi, superiori sau inferiori, cu vârful limbii.