Dictionar

atletic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. athlétique, lat. athleticus)

1. adj. referitor la atletism.
2. s. f. ~ ușoară = atletism; ~ grea = sportul cu halterele.
 

agonale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. agonalia)

1. întreceri atletice la vechii greci.
2. serbări romane în cinstea zeului Ianus.
 

agonistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agonistique)

1. adj. referitor la lupte; atletic.
2. (fil.) referitor la lupta de idei.
3. s. f. parte a gimnasticii la vechii greci care cuprindea luptele atletice.
 

agonotesie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. agonothesia)

1. conducere a întrecerilor atletice la vechii greci.
 

agonotet

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (gr. agonothetes)

1. personaj care prezida întrecerile atletice la greci.
 

atletism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. athlétisme)

1. ramură a sportului care cuprinde probe de alergări, sărituri, aruncări; atletică ușoară.
 

biatlon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biathlon, rus. biatlon)

1. concurs atletic combinat din două probe; probă sportivă constând din alergări pe schiuri pe o distanță de 20 km și trageri cu arma la țintă.