atletism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. athlétisme)

1. ramură a sportului care cuprinde probe de alergări, sărituri, aruncări; atletică ușoară.

disc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. disque, lat. discus)

1. obiect plat cu contur circular.
2. obiect rotund și plat în proba atletică de aruncare la distanță; proba însăși.
3. placă circulară de material plastic pe care sunt gravate înregistrări sonore.
4. (inform.) suport circular magnetic pentru stocarea informației.
5. ~ de frecvență = disc cu înregistrări speciale pentru verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor.
6. muzică înregistrată pe disc (2).
7. suprafața aparentă a Soarelui sau a Lunii, văzută de un observator de pe Pământ.
8. organ sau structură anatomică circulară, plată.
9. ~ embrionar (sau germinativ) = formație a embrionului în stadiul de blastulă la rechini, pești osoși, reptile și păsări; bănuț; ~ intervertebral = țesut fibros între două vertebre, ca un disc cu un nucleu bulbos; hernie de ~ = hernia discului intervertebral.
10. receptaculul sau partea terminală la compozee.

ganteră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rus. ganteli)

1. aparat de atletică grea, alcătuit din două rânduri de discuri sau sfere metalice de diferite greutăți, fixate la capetele unei bare; halteră.

grenadă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. grenade)

1. proiectil exploziv care se aruncă cu mâna sau cu un dispozitiv special.
2. obiect cilindric (cu mâner), imitând grenada, folosit în atletica ușoară la probele de aruncare; (prin ext.) probă atletică practicată cu acest obiect.
3. (var.) granată, grenată.

halteră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. haltère)

1. aparat din două rânduri de discuri metalice legate printr-o bară, folosit în atletica greacă; ganteră.
2. (pl.) sport practicat cu acest aparat; atletică grea.
3. (pl.) (prin ext.) exercițiu cu acest instrument (ex. a face haltere).
4. (pl.) (biol.) organe de echilibru pentru zbor, la insectele diptere, pe metatorace; balansiere.

maestru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. maestro)

1. s. m. f. persoană cu calități excepționale și contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate.
2. creator al unei școli sau al unui curent.
3. ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă.
4. termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale.
5. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc.
6. nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere).
7. titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase.
8. ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități.
9. s. n. registru de contabilitate conținând conturile sintetice, în care se înscriu operațiile economice și financiare grupate după natura lor.
10. adj. (mar.) cuplu-~ = cea mai lată parte a unei nave.