Dictionar

atmosferă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atmosphère, gr. atmoosphaira)

1. strat de aer care înconjură unele corpuri cerești.
2. masă de gaze aflată într-un spațiu în care se produce o reacție fizico-chimică.
3. (fig.) stare de spirit; mediu, cadru, ambianță.
4. unitate de măsură a presiunii.
 

actinometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinométrie)

1. disciplină care studiază radiațiile electromagnetice din atmosferă.
2. măsurare a radiațiilor din atmosferă.
 

aerobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérobie)

1. microorganism care se dezvoltă în prezența aerului.
2. (în industria aeronautică) propulsare care nu poate avea loc decât în atmosferă.
 

aerobioză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérobiose)

1. mod de viață al microorganismelor aerobe; oxibioză.
2. viață condiționată de prezența oxigenului liber din atmosferă.
3. (anton.) anaerobioză.
 

aerogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérogramme)

1. scrisoare pe un imprimat special, expediată cu poșta aeriană; imprimatul însuși.
2. diagramă aerologică prin repartiția verticală în atmosferă a presiunii, temperaturii etc.
 

aeronomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéronomie)

1. știință care studiază fenomenele produse în atmosfera înaltă.
 

ambiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambiant, lat. ambiens)

1. (despre mediu, atmosferă) înconjurător.