atomic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. atomique)

1. referitor la atomi, specific atomilor.
2. număr ~ = număr de ordine pe care îl are fiecare element chimic în tabelul periodic al elementelor; energie ~ă = energie nucleară; bombă ~ă = bombă a cărei putere este bazată pe energia nucleară.
3. care folosește armele atomice.

atomicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. atomicité)

1. calitatea a ceea ce este atomic; caracter atomic.
2. (înv.) (chimie) numărul de perechi de electroni pe care un atom le poate avea în comun cu alți atomi; valență atomică.
3. (economie) stare de echilibru a pieței caracterizată de numărul mare de cumpărători și vânzători și de faptul că niciunul nu îi domină pe ceilalți prin importanța sa.
4. (programare) calitatea unei operațiuni, sau a unui set de operații, de a rula în întregime, fără a putea fi întreruptă înainte de instrucțiunea finală.

atomism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atomisme)

1. concepție materialistă, fundată încă din antichitate, potrivit căreia materia, care există în mod obiectiv, este constituită din atomi.
2. teorie științifică modernă a structurii și a proprietăților atomilor; atomistică.
3. părere care reduce un ansamblu la cele mai elementare diviziuni.

atomist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. atomiste)

1. I. referitor la atomism; propriu atomismului.
2. II. partizan al atomismului.
3. specialist în fizica atomică.

atomistic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.f.  
Etimologie: (fr. atomistique)

1. I. care se referă la atomism, care se raportează la acesta.
2. II. sistemul filozofic al atomiștilor; atomism.
3. știință care studiază atomii; fizica nucleară.

atomistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. atomistique)

1. știință care se ocupă cu atomul și energia atomică; fizică nucleară.
2. teorie care admite că toate corpurile simple sunt formate din atomi și care se ocupă cu studiul legilor, fenomenelor, ipotezelor etc. care rezultă din această admitere; atomism, teorie atomică.

acetabulectomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. acetabulectomy)

1. (med.) excizie chirurgicală a unui acetabul anatomic.

aciclic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acyclique)

1. care nu are caracter ciclic; care nu are ciclu; care apare la intervale neregulate; aperiodic.
2. (despre flori) cu elemente dispuse în spirală; spiralat.
3. (botanică) care nu este așezat în formă de verticil; neverticilat.
4. (despre substanțe organice) care nu conține nici un ciclu de atomi în molecula sa.
5. (antonim) ciclic.

acin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. acinus)

1. mică formație anatomică în formă de fund de sac, într-un canal glandular excretor.

adiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. addition, lat. additio)

1. adăugare.
2. (chim.) reacție de ~ = reacție prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă nesaturată.
3. (mat.) adunare.

aeromorfoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéromorphose)

1. (biol.) totalitatea modificărilor morfoanatomice sub acțiunea factorilor atmosferici.
2. acțiunea morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor (ex. plantele amfibii).

algie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. algie)

1. (med.) durere a cărei origine nu se datorează unei leziuni anatomice; algezie.