Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amine)
1. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Amorphie)
1. lipsă de formă, de înfăţişare precisă.
2. lipsă totală de ordine în aranjarea spaţială a atomilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. atomique)
1. referitor la atomi, specific atomilor.
2. număr ~ = număr de ordine pe care îl are fiecare element chimic în tabelul periodic al elementelor; energie ~ă = energie nucleară; bombă ~ă = bombă a cărei putere este bazată pe energia nucleară.
3. care foloseşte armele atomice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. atomisme)
1. concepţie materialistă, fundată încă din antichitate, potrivit căreia materia, care există în mod obiectiv, este constituită din atomi.
2. teorie ştiinţifică modernă a structurii şi a proprietăţilor atomilor; atomistică.
3. părere care reduce un ansamblu la cele mai elementare diviziuni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. azole)
1. denumire generică dată unor compuşi hete-rociclici derivaţi din furan, tiofen sau pirol prin substituirea, în lanţ, a atomilor de azot cu atomi de carbon.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coordinence)
1. legătură chimică particulară care explică legătura mai multor molecule dintr-un compus complex.
2. (fiz.) număr al ionilor sau atomilor legaţi direct la un element central.