abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

adjutant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Adjutant)

1. ofițer care îndeplinește pe lângă un șef militar atribuții corespunzătoare unei funcții de subofițer.

asesorat

Parte de vorbire:  s.n. (înv.)  
Etimologie: (fr. assessorat)

1. funcția de asesor (persoană învestită cu atribuții de judecător).

birocrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bureaucratie)

1. ansamblul funcționarilor publici cu atribuții administrative.
2. sistem administrativ formalist care se caracterizează prin încetineală, greutate, lipsă de flexibilitate, incapacitatea de a se ocupa de cazuri particulare etc.
3. formă de sistem politic în care puterea reală este deținută și transmisă de către administrație.
4. (prin ext.) hârțogărie, paperaserie; ineficiență, ineficacitate.

caid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caïd)

1. titlu în trecut al guvernatorului unei provincii, al unui oraș din statele musulmane din Africa de Nord, cu atribuții judecătorești.
2. (fam.) persoană tiranică într-un anturaj; șef de bandă criminală.

cancelariat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cancellariat)

1. funcția de cancelar; localul unde își exercită atribuțiile.