Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. audible, lat. audibilis)
1. care poate fi auzit, perceput de urechea umană.
2. perceptibil ca sunet de urechea umană.
3. care poate fi auzit și înțeles.
5. (antonime) neaudibil, inaudibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. audibilité)
1. proprietate a sunetelor de a fi percepute de ureche.
2. faptul pentru un sunet, un zgomot sau chiar un cuvânt, de a fi auzit de cineva sau de ceva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. audible, lat. audibilis)
1. care poate fi auzit, perceput de urechea umană.
2. perceptibil ca sunet de urechea umană.
3. care poate fi auzit și înțeles.
5. (antonime) neaudibil, inaudibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. audibilité)
1. proprietate a sunetelor de a fi percepute de ureche.
2. faptul pentru un sunet, un zgomot sau chiar un cuvânt, de a fi auzit de cineva sau de ceva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bel)
1. unitate de măsură pentru intensitatea acustică: nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate este de zece ori mai mare decât pragul de audibilitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. consol)
1. sistem de navigaţie radioelectrică indicând drumul de urmat prin semnale audibile emise de un radiofar.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inaudible)
1. care nu se poate auzi, neaudibil; (prin ext.) imperceptibil.
2. greu de auzit din cauza calității slabe a sunetului.
3. (și figurat) greu de ascultat din cauza caracterului său neplăcut, insuportabil.
4. (figurat) al cărui mesaj este confuz, de neînțeles.
5. (antonime) audibil, auzibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. inaudibility)
1. însușirea de a fi inaudibil; faptul de a nu putea fi auzit.