augur.-Dicti0nar.ro electronic

augur

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (lat. augur)

1. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul și măruntaiele păsărilor.
2. s. n. prevestire făcută de un augur (I).
3. a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil).

augura

Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (lat., it. augurare, fr. augurer)

1. a da semne de bun augur; a prezice.

augural, -ă

Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (lat. auguralis, fr. augural)

1. (antic.) care se referă la auguri sau care aparțin augurilor.

augurat

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (lat. auguratus, fr. augurat)

1. demnitatea, funcția de augur.
2. templu construit după ce s-au cercetat augurii.
3. (fig.) profeție.

augur

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (lat. augur)

1. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul și măruntaiele păsărilor.
2. s. n. prevestire făcută de un augur (I).
3. a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil).

augura

Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (lat., it. augurare, fr. augurer)

1. a da semne de bun augur; a prezice.

augural, -ă

Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (lat. auguralis, fr. augural)

1. (antic.) care se referă la auguri sau care aparțin augurilor.

augurat

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (lat. auguratus, fr. augurat)

1. demnitatea, funcția de augur.
2. templu construit după ce s-au cercetat augurii.
3. (fig.) profeție.

auspiciu

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (lat. auspicium, fr. auspice)

1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I).
2. dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor și cenzorilor).
3. (rar) protecție.
4. sub ~iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ii = în împrejurări favorabile.

inaugural, -ă

Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. inaugural)

1. de inaugurare, privitor la o inaugurare; (înv.) inaugurativ.
2. (prin ext.) care marchează începutul a ceva.