Dictionar

auricul 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auricule, lat. auricula)

1. fiecare dintre cele două compartimente superioare ale inimii; atrium (3).
 

AURICUL(O)-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. auricul/o/-, lat. auricula „ureche mică, urechiușă”)

1. „auriculă”.
 

auriculă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. auricule, lat. auricula)

1. (anat.) pavilionul urechii; partea vizibilă a urechii umane, în afara capului.
 

auricular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auriculaire, lat. auricularius)

1. adj. referitor la ureche.
2. care aparține auriculului.
3. s. m. degetul mic de la mână.
4. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor.
 

auriculat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auriculé, lat. auriculatus)

1. prevăzut cu auricule, cu urechiușe.
 

AURICULI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. auricula „ureche mică”)

1. „auriculă, apendice foliaceu”.
 

ATRIO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. atrio-, cf. lat. atrium „vestibul, curte interioară”)

1. „atriu, auricul atrial”.
 

atriomegalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atriomégalie)

1. dilatare patologică a unui auricul al inimii.
 

atriotomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. atriotomie)

1. (med.) deschidere chirurgicală a unuia dintre atrii; auriculotomie.
 

atrium/atriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. atrium)

1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane.
2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică.
3. (anat.) auricul.
4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul.
5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi.
 

AURICUL(O)-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. auricul/o/-, lat. auricula „ureche mică, urechiușă”)

1. „auriculă”.
 

auricular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auriculaire, lat. auricularius)

1. adj. referitor la ureche.
2. care aparține auriculului.
3. s. m. degetul mic de la mână.
4. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor.