Rezultate principale (Autentifica):
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. authentifier)
1. (cu privire la acte) a califica drept autentic (aplicând o ștampilă); a face să fie valabil; a certifica; a legaliza.
2. a verifica autenticitatea unui act sau a unui document.
3. (var.) (înv., reg.) a autentica.
Rezultate secundare (Autentifica):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. autentifica)
1. acțiunea de a autentifica și rezultatul ei; autentificație.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (v. autentifica)
1. I. (despre acte) întărit cu formele legale; legalizat.
2. II. acțiunea de a autentifica și rezultatul ei; autentificare, legalizare.
3. (var.) (înv., reg.) autenticat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. autentificazione, fr. authentification)
1. acțiunea de a autentifica, de a certifica existența; autentificare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. affidavit)
1. (în unele state) declaraţie scrisă sub jurământ în faţa instanţei judecătoreşti (autentificată).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. autentificazione, fr. authentification)
1. acțiunea de a autentifica, de a certifica existența; autentificare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bulle, lat. bulla)
1. (la romani) medalion rotund de aur purtat la gât de copiii din familiile senatoriale sau ecvestre.
2. (ant. şi evul mediu) pecete de metal, bombată, care se ataşa unui act pentru a-l autentifica; act oficial emis de papă sau de un suveran.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. graphologie)
1. studiul particularităţilor scrisului cuiva, în psihologie, medicină, criminalistică, în scopul identificării anumitor trăsături de caracter, autentificării unor documente, înscrisuri etc.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar)
1. (ant.; la romani) secretar; funcționar imperial care redacta actele juridice.
2. ecleziast sau laic atașat cancelariilor episcopale sau congregațiilor romane.
3. funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice.
4. secretar al primăriei în comunele rurale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. notariat, germ. Notariat)
2. instituţie publică care autentifică şi legalizează acte, contracte etc.